*”Il Fenomeno” cântărește acum doar 101 kilograme, cu 17 mai puține decât în urmă cu cinci luni
O decizie luată la începutul lui septembrie l-a ajutat pe Ronaldo atât din punct de vedere financiar, cât și din punct de vedere material. Atunci, atacantul brazilian a luat decizia de a participa la emisiunea „Greutatea corectă” de la postul Globo. În doar cinci luni, „Il Fenomeno” a reușit să slăbească de la 118 kilograme la doar 101 și să își reducă procentajul de grăsime din corp de la 25,5% la doar 19,3%.
Ieri, fostul atacant brazilian care a marcat peste 400 de goluri în carieră, și-a uimit fanii cu o poză postată pe rețeaua de socializare „Instagram”. Mult mai tonifiat față de acum cinci luni, Ronaldo pare că e pe drumul cel bun în tentativa de a slăbi 30 de kilograme. În total, conform contractului semnat cu Globo, brazilianul ar trebui să primească circa două milioane de dolari, fiind remunerat cu 122 de mii de dolari pe kilogram slăbit.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER